În luna septembrie 2026, 585 de persoane au fost angajate cu ajutorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, în cadrul Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă.
Printre cei angajați, 334 sunt femei.Din totalul celor care au reușit să obțină un loc de muncă, 352 au vârsta de peste 45 de ani, 100 se află între 35 și 45 de ani, 30 au între 30 și 35 de ani, 41 au între 25 și 30 de ani, iar 62 sunt tineri sub 25 de ani.
Citește și: Bisericile de pe Valea Crișului Alb vor fi prezentate pe 28 octombrie
Detalii despre persoanele angajate
În luna septembrie, 103 tineri NEET, cu vârste între 16 și 29 de ani, s-au înscris în baza de date a AJOFM Hunedoara.Din totalul persoanelor angajate, 458 provin din mediul urban, iar 127 din mediul rural.
În ceea ce privește nivelul de pregătire, cele mai multe persoane angajate au studii liceale (326), urmate de cele fără studii sau cu studii primare și gimnaziale (119).De asemenea, 96 de persoane au studii de școală profesională sau de arte și meserii, 34 au studii universitare, iar 10 au studii postliceale.
Dintre persoanele angajate, 44 sunt considerate greu sau foarte greu ocupabile.Această clasificare se realizează în urma procesului de profilare a celor înregistrați în evidențele AJOFM Hunedoara.
Cei care caută un loc de muncă au acces la pachete adaptate de măsuri active, conform Legii nr.76/2002, care se ocupă de sistemul asigurărilor pentru șomaj și de stimularea ocupării forței de muncă.În luna septembrie, 645 de persoane au fost ajutate să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
