Bilanțul echipelor hunedorene din Liga 3 este format din două victorii și o înfrângere. Toate echipele au jucat în deplasare în cadrul meciurilor din etapa a VIII-a a turului sezonului regular.
În seria 6, Minerul Lupeni a reușit o victorie crucială, câștigând cu 1-0 în deplasare, în fața echipei ACSO Filiași. Singurul gol al meciului a fost marcat de Octavian Ursu în minutul 85, imediat după ce a fost introdus pe teren. Pe de altă parte, Jiul Petroșani a pierdut meciul cu Universitatea 2 Craiova, cu un rezultat de 4-1. Gazdele au avut avantaj de 2-0 la pauză, grație „dublei” lui Andrade (14 și 23). Jiul a reușit să reducă din diferență prin golul lui Covaci (48), însă Craiova a mai marcat două goluri prin Ninaci (71) și Muntean (88).
Citește și: Polițiștii din Deva au deschis dosar penal după o agresiune în mall cu cinci persoane implicate
Rezultatele etapei și clasamentul
În celelalte meciuri ale rundei, CSM Târgu Jiu a învins Unirea Bascov cu 1-0, FC Păușești a fost învinsă de Drobeta Turnu Severin cu 0-4, iar Vulturii Fărcășești au câștigat cu 3-0 în fața Petrolului Hârtiești. Oltul Curțișoara a învins Academica Balș cu 2-1. În clasament, Minerul Lupeni se află pe locul doi, cu 18 puncte, în spatele Severinului, care are 19 puncte, și înaintea Târgu Jiului, cu 17 puncte. Craiova ocupă locul de play-off cu 15 puncte.
În etapa următoare, echipele din Vale vor disputa meciuri acasă, Jiul având întâlnire cu Târgu Jiu, iar Minerul jucând împotriva Păușești, ambele confruntări fiind programate pentru sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 15:00.
În seria 7, CSM Deva a obținut o victorie cu 2-0 în deplasarea la Metalurgistul Cugir, ambele reușite fiind realizate după pauză de Toma (61) și Roșu (74). Alte rezultate din serie includ CSC Ghiroda – Progresul Pecica 5-0, Timișul Șag – Unirea Sântana 2-1, CIL Blaj – CSU Alba Iulia 2-2 și Unirea Alba Iulia – Poli 2 Timișoara 2-0. Pe primele trei poziții în clasament se află Unirea Alba, Blaj și Șag, fiecare având câte 17 puncte.
