Familiile din Deva care primesc venit minim de incluziune și au copii de vârstă școlară trebuie să depună o dovadă de înscriere la școală pentru anul școlar 2026-2027, până la sfârșitul lunii septembrie.
Potrivit Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva, documentul necesar este o adeverință de elev, eliberată de unitatea de învățământ unde este înscris copilul. Adeverința trebuie depusă la sediul DAS, în Strada I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1, Compartiment VMI, până la data limită menționată.
Citește și: Autobuze electrice pe ruta Hunedoara – Teliuc – Cinciș – Frontul 2, costuri și program
Nerespectarea acestei obligații poate duce la pierderea dreptului la sprijin financiar pentru familie și încetarea plății ajutorului. Pentru informații suplimentare, se pot contacta numerele de telefon 0723.230.106 și 0254.218.030, de luni până vineri între 08:00 și 16:30, respectiv vineri între 08:00 și 14:00.
Conform datelor centralizate de Compartimentul VMI al DAS Deva, 45 de familii din municipiu beneficiază de acest sprijin și au în întreținere copii cu vârste între 6 și 18 ani. Ajutorul pentru familie cu copii se acordă familiilor cu venit net lunar ajustat de până la 998 de lei pe membru, cu condiția ca fiecare copil să fie înscris și să frecventeze cursurile școlare fără întrerupere, cu excepția cazurilor medicale.
