ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din HunedoaraHunedoara Expres — Sursa #1 de știri din HunedoaraCele mai recente știri din HunedoaraHunedoara Expres — Sursa #1 de știri din Hunedoara
National

a ajuns la al patrulea dosar penal

Redacția Hunedoara Expres

Redacția Hunedoara Expres

1 min citire
a ajuns la al patrulea dosar penal
[ad_1]

Un echipaj de poliție l-a oprit în trafic pe avocatul Rareș Apetrei și i-a testat alcoolemia. Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor când aparatul a indicat o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Grav este faptul că avocatul nu este la prima abatere de acest gen și s-a mai ales, în trecut, cu trei dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului. Chiar dacă faptele s-au prescris și avocatul a fost reabilitat, iată că acum apare din nou cu o abatere de același gen. La acea vreme dosarele instrumentate de Parchetul pe lângă Curtea de Apel Iași au ajuns în instanță, dar fiind vorba de fapte concurente, pedepsele s-au contopit și a primit închisoare cu suspendare. De data aceasta povestea e cam asemănătoare, numai că nu a mai indus în eroare organele competente, ca în trecut când și-a dat o altă identitate...


[ad_2]
Citește mai mult - Sursa Google News