ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din HunedoaraHunedoara Expres — Știri din Deva și județul HunedoaraCele mai recente știri din HunedoaraHunedoara Expres — Știri din Deva și județul Hunedoara
Publicitate

NOZOMI Travel își extinde colaborările cu agențiile turistice din România

Redacția

Redacția

⏱ 4 min citire
NOZOMI Travel deschide colaborarea cu agențiile de turism din toată România

Turiștii din întreaga țară, inclusiv cei din Hunedoara, vor avea opțiunea de a achiziționa pachetele premium de călătorie, sejururile exotice și hotelurile de lux oferite de NOZOMI Travel prin intermediul agenților lor locali preferați.

NOZOMI Travel se pregătește să lanseze o rețea națională de agenții de turism revânzătoare, după ce aproape 20 de agenții din diferite regiuni ale României și-au manifestat deja interesul pentru vânzarea circuitelor de grup cu însoțitor oferite de NOZOMI Travel.

Astfel, turiștii care au o colaborare de lungă durată cu un agent de turism din orașul lor vor putea în curând să achiziționeze prin acesta și produsele NOZOMI: circuite de grup premium cu însoțitor, sejururi exotice la plajă și hoteluri de lux contractate direct.

Contractele pentru partenerii agențiilor sunt în prezent în pregătire, iar NOZOMI dezvoltă un sistem automatizat menit să faciliteze procesul de rezervare, comunicare și gestionare a clienților care provin prin intermediul agențiilor revânzătoare.

„Am primit aproape 20 de solicitări din partea unor agenții din țară, iar printre ele sunt oameni pe care îi cunosc personal de foarte mulți ani și despre care știu cât de serios lucrează și ce relații au construit cu clienții lor. Mi s-ar părea greșit să obligăm un turist care are încredere de 10 sau 15 ani în agentul lui să renunțe la această relație pentru a putea călători cu NOZOMI. Așa că am decis împreună cu echipa să investim și în această direcție”, a declarat Răzvan Pascu, fondator NOZOMI Travel.

Acest nou sistem va permite agențiilor locale să ofere clienților lor produse turistice fără a fi nevoie să le construiască individual, beneficiind astfel de infrastructura, contractele și experiența NOZOMI.

Circuite premium bazate pe experiență directă

NOZOMI Travel oferă circuite premium de grup și vacanțe în destinații exotice, punând accent pe itinerarii complexe, servicii atent selecționate și un nivel ridicat de servicii incluse în preț. Compania își plasează produsele în segmentul premium al pieței românești, prin selecția hotelurilor, experiențelor, ghizilor locali și a serviciilor incluse.

Portofoliul companiei include circuite de grup cu însoțitor în destinații precum Japonia, Coreea de Sud, China, India, Brazilia, Peru, Australia, Noua Zeelandă, Tanzania, Zanzibar, Cambodgia, Argentina, SUA, Islanda, Mexic, Iordania și Vietnam, precum și expediții în Antarctica și Groenlanda.

În ceea ce privește vacanțele individuale, NOZOMI dezvoltă în special sejururi exotice în Maldive, Mauritius, Seychelles, Thailanda, Mexic, Polinezia Franceză, Hawaii, Malaezia și alte destinații de plajă, prin contractarea directă și integrarea electronică a tarifelor hotelurilor.

Modelul NOZOMI pentru circuitele de grup urmărește să ofere turiștilor o claritate maximă asupra costului real al călătoriei. Programele includ ghizi locali, bilete de intrare, experiențe și bacșișuri pentru ghizi și șoferi, cazări, bilete de avion interne și internaționale, itinerarii zilnice și însoțitor de grup român, reducând astfel numărul costurilor suplimentare după achiziție.

Peste un deceniu de experiență și o bază financiară solidă

NOZOMI Travel este construit în jurul experienței acumulate de Răzvan Pascu în peste 11 ani de activitate în turism și organizarea călătoriilor, perioadă în care a călătorit și a însoțit grupuri în numeroase destinații de pe toate continentele.

Peste 8.000 de turiști au participat la călătorii și grupuri organizate de Răzvan Pascu și colaboratorii săi, iar comunitatea online construită în jurul proiectelor sale de travel depășește 500.000 de persoane.

Compania dispune de o garanție financiară de 300.000 de euro prin cash colateral la Banca Transilvania, un capital social de peste 100.000 de euro, iar strategia sa prevede investiții în contractarea directă de servicii turistice, tehnologie, integrarea cu furnizori internaționali și blocarea anticipată de capacități pentru anumite hoteluri, croaziere, expediții și circuite de grup.

„Vrem ca un agent bun din Iași, Cluj, Timișoara, Constanța, Brașov, Oradea sau dintr-un oraș mai mic să poată spune clientului său: «Da, poți merge cu NOZOMI și poți rezerva prin mine». Agentul își păstrează clientul, turistul își păstrează omul în care are încredere, iar noi ne ocupăm de produs și de experiența din destinație”, a declarat Denisa Kelly, Operations Manager la NOZOMI Travel Society.

Oportunități pentru agențiile independente din orașele mari și mici

Noua direcție este deosebit de relevantă pentru agențiile de turism locale și independente, care vor putea să adauge în ofertă circuite complexe și produse premium fără a fi nevoie să contracteze individual fiecare componentă a călătoriei.

Principiul pentru turiști va fi simplu: dacă au deja un agent de turism preferat în orașul lor, în curând vor putea să îi solicite acestuia orice pachet turistic NOZOMI disponibil pentru revânzare.

Despre NOZOMI Travel Society

NOZOMI Travel Society este un tour-operator românesc specializat în circuite premium de grup cu însoțitor, vacanțe exotice, hoteluri de lux, croaziere și expediții în destinații speciale din întreaga lume.

Compania dezvoltă produse turistice bazate pe experiența directă în destinații și pe selecția atentă a hotelurilor, rutelor, ghizilor locali și experiențelor incluse. Portofoliul NOZOMI include de la circuite în Japonia, Coreea de Sud, China, India, Africa de Sud, Iordania, Peru, Australia, Statele Unite și America de Sud, până la vacanțe în Maldive, Mauritius și Seychelles și expediții polare în Antarctica, Svalbard și Groenlanda.

www.nozomi.travel • [email protected]

NOZOMI Travel își extinde colaborările cu agențiile turistice din România

NOZOMI Travel își extinde colaborările cu agențiile turistice din România