[ad_1] Lumea catolică este în doliu după Papa Francisc, care a murit în Lunea Paştelui, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral şi a unei insuficienţe cardiace.
Papa era în convalescenţă după o spitalizare de 38 de zile ca urmare a unei duble pneumonii, dar a avut în Duminica Paştelui o apariţie publică în Piaţa Sfântul Petru, unde s-a deplasat cu papamobilul şi a salutat pentru ultima oară mulţimea de credincioşi.
Ca şi în cazul papei Ioan Paul al II-lea, în 2005, zeci de şefi de stat şi capete încoronate se preconizează că vor participa la ceremonia solemnă.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni seară că va participa la funerarii împreună cu soţia sa, Melania.
Deja slăbit de o pneumonie severă, primul papă sud-american şi iezuit din istorie a încetat din viaţă luni dimineaţă în urma unui accident vascular cerebral, la finalul unui pontificat de 12 ani.
Citește articolul complet pe Hunedoara Expres
Deschide articolul →