Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului se pregătește pentru revalidare în iunie 2026

Cristina Moldovan · Hunedoara Expres

ro În perioada 22-26 iunie 2026, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, va găzdui vizita de revalidare UNESCO.

Acest proces are loc o dată la patru ani și urmărește modul în care geoparcul își îndeplinește rolul de teritoriu UNESCO.

Sunt evaluate activitățile și proiectele derulate pentru protejarea și punerea în valoare a patrimoniului geologic, natural și cultural, programele educaționale, colaborarea cu comunitățile locale și contribuția la dezvoltarea durabilă a teritoriului.

Pe parcursul vizitei, evaluatorii vor avea întâlniri cu reprezentanți ai administrațiilor locale, ai Universității din București, ai instituțiilor partenere, școlilor, organizațiilor neguvernamentale și comunităților locale.

Programul include vizite în mai multe localități de pe teritoriul geoparcului, unde vor fi prezentate proiecte realizate în ultimii ani împreună cu partenerii locali, inițiative educaționale, investiții în infrastructura de vizitare și exemple de valorificare a patrimoniului Țării Hațegului.

Citește articolul complet pe Hunedoara Expres

Deschide articolul →