Lucrările pentru noul stadion din Hunedoara avansează, mutarea canalului fiind finalizată

Corina Matei · Hunedoara Expres

Lucrările pentru construcția noului stadion din Hunedoara avansează, după ce a fost finalizată mutarea canalului colector de canalizare menajeră, care trecea pe sub actualul teren de fotbal.

Operațiunea, realizată de societatea Apa Prod Deva, a fost necesară pentru a evita creșterea semnificativă a costurilor, estimată la aproximativ 6 milioane de euro, dacă nu s-ar fi făcut această mutare.

Canalul, cu un diametru de 1,8 metri, deservește aproape jumătate din oraș și a fost construit în anii ’50, fiind amplasat sub stadionul Corvinul 1921.

Progres în proiectul noului stadion din Hunedoara Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a explicat că, dacă nu se muta canalul, ar fi fost nevoie de ridicarea structurii stadionului cu cel puțin 4 metri, ceea ce ar fi afectat și parcarea subterană prevăzută în proiect, cu circa 430 de locuri.

În prezent, se finalizează procedura de licitație pentru demolarea vechiului stadion, iar dacă nu apar contestații, demolarea va începe în următoarele săptămâni.

Citește articolul complet pe Hunedoara Expres

Deschide articolul →