[ad_1] Autorul dublei crime, săvârşite înainte de Anul Nou într-un pavilion părăsit din staţiunea Băile Felix, este un bărbat de 29 de ani, din satul Cordău.
Chiar el a anunţat poliţia că a găsit două persoane decedate în clădire, a declarat marţi, în conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Cristian Ardelean.
Inculpatul a fost reţinut în cursul nopţii de luni spre marţi, pe numele lui fiind formulată o propunere de arestare preventivă.
Potrivit procurorului Cristian Ardelean, cele două victime, persoane fără adăpost , un bărbat şi o femeie de 46 de ani, care se pare că se aflau în concubinaj de circa un an, îşi duceau traiul colectând flacoane de plastic şi sticlă.
Cei trei se cunoaşteau şi aveau această îndeletnicire comună.
Citește articolul complet pe Hunedoara Expres
Deschide articolul →