[ad_1] Deputatul Silviu Vexler, reprezentantul comunității evreiești în Parlament, a anunțat că va returna vineri decorația primită din partea statului român, Ordinul Național pentru Merit în rang de Cavaler, în semn de protest față de decizia președintelui Nicușor Dan de a ataca la Curtea Constituțională legea de combatere și sancționare a extremismului, lege inițiată de către Vexler.
„Am hotărât să returnez mâine distincția pe care am primit-o din partea Statului Român – Ordinul Național pentru Merit.
Având în vedere atitudinea și poziționarea publică a Președintelui României, domnul Nicușor-Daniel Dan, dar și consecințele acestora, îmi este imposibil să păstrez acest Ordin”, a scris Silviu Vexler, într-o postare pe Facebook.
Decorația la care se referă deputatul i-a fost înmânată în urmă cu aproape cinci ani, în octombrie 2020, de către fostul președinte Klaus Iohannis.
„Efectul va fi încurajarea tuturor.
Citește articolul complet pe Hunedoara Expres
Deschide articolul →