Restricții de circulație pe strada Mihai Eminescu din Deva, în perioada 22 iulie – 28 august 2026

Adrian Popa · Hunedoara Expres

ro Primăria Municipiului Deva informează cetățenii că, în perioada 22 iulie – 28 august 2026, vor fi instituite restricții de circulație pe strada Mihai Eminescu.

Aceste măsuri sunt necesare pentru desfășurarea lucrărilor din cadrul proiectului de investiții al SC Apa Prod SA Deva, intitulat «Extinderea și reabilitarea rețelelor de distribuție a apei potabile și a celor de canalizare în Deva și comunele Cârjiți, Branișca, Ilia și Zam», realizate în baza Contractului HD-CL-R2.

Lucrările autorizate de către Primăria Deva vor afecta tronsonul de drum între intersecția cu strada Gheorghe Barițiu și intersecția cu strada Călugăreni.

Pentru buna desfășurare a proiectului, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Mihai Eminescu, în perioada menționată, iar traficul se va desfășura pe un singur sens, de la strada Călugăreni către strada Gheorghe Barițiu.

Participanții la trafic sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului de teren, pentru siguranța tuturor.

Citește articolul complet pe Hunedoara Expres

Deschide articolul →