[ad_1] Fostul judecător al CCR Augustin Zegrean a avertizat, miercuri la Digi24, că direcția în care merg lucrurile indică o posibilă sesizare a Curții Europene de Justiție, în contextul amânării pentru a cincea oară a deciziei Curții pe reforma pensiilor magistraților, până la 18 februarie.
„Eu mă feresc să dau decizii, să dau verdicte, pentru că de atâtea ori s-au întors lucrurile ciudat în România, încât nu mai pot să fac așa ceva.
) Dar logica într-acolo duce”, a declarat el.
Întrebat dacă termenul scurt ar putea indica apropierea unei decizii privind pensiile magistraților, Augustin Zegrean, fost judecător al Curții Constituționale, a declarat pentru Digi24: „Dar, dar eu mă tem că e aproape decizia de trimitere a cauzei la Curtea Europeană de Justiție.
” Referindu-se la termenul de 18 februarie, Zegrean a explicat: „Da, după cum se desfășoară lucrurile, cred că ăsta va fi finalul, pentru că ea s-a amânat tocmai ca.
Citește articolul complet pe Hunedoara Expres
Deschide articolul →