Ministrul Economiei Radu Miruță (USR) și-a cerut scuze, printr-o postare pe Facebook, pentru folosirea expresiei „nu mă mut ca țiganul cu cortul” într-o intervenție televizată. Scuzele survin după ce ministrul a fost criticat dur de sociologul Gelu Duminică, precum și de ONG-ul Roma for Democracy care a cerut ca Miruță să nu fie numit ministru al Apărării, așa cum a decis USR.
„Îmi cer scuze sincer față de toți cei care s-au simțit ofensați. Nu voi repeta expresia, pentru că este deja cunoscută și, din păcate, mult prea des utilizată. În plus, sunt convins că va ajunge în toate colțurile rețelelor de socializare, fără ajutorul meu. Dar tocmai pentru că are o încărcătură ofensatoare, nu vreau să contribui la normalizarea ei, mai ales din poziția mea publică”, a scris Radu Miruță pe Facebook.
[ad_2]
Citește mai mult - Sursa Google News
